Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, "Investeşte în oameni!"
_BB_4397

pre-lansare QUIB

Ne-am deshis porțile pe 24 iulie pentru inaugurarea spațiului și am făcut și-un Garden Party cu arhitecții, designerii și meșteșugarii din Brașov sau zonele limitrofe acestuia.

Peste 150 de oameni ne-au trecut pragul, au vizitat vechea școală, au citit anunțurile de pe ușa secretariatului și au pus întrebări despre utilaje și 3D printing. Pe lângă prezentarea echipamentelor, angajaților, planurilor și conceptele de produse, inaugurarea a adus și video-uri despre economie circulară, săli de clasă cu materialele școlii ce urmează să fie reutilizate, muzică și o curte a școlii de serbare.

Am făcut inventarul atelierelor din QUIB, le-am pus la intrare și ne-am asigurat că lumea știe unde poat e veni să-și repare scaunul, să își transforme mobila în jucării sau să își recreeze signalistica de branding din vechea bancă metalică din curte.

Serbarea a continuat în curtea școlii, cu saci colorați, discuții aprinse, copii mai interesați decât ne-am așteptat de mobilierul outdoor, bloggeri în vizită, artiști, designeri de produs și arhitecți au generat idei, HOF ne-a dat lecții despre arta cafelei și multe altele.

Fără prea multe cuvinte, mai bine vă arătăm cum a fost.

am ajuns la școală

am ajuns la școală

am luat pauza de masă cu cei de La Ceaun

am luat pauza de masă cu cei de La Ceaun

ne-am făcut comozi pe sacii de la Bohemian Square

ne-am făcut comozi pe sacii de la Bohemian Square

ne-am uitat la filme

ne-am uitat la filme

mai multe filme

mai multe filme

destul de multe filme. despre economie circulară.

destul de multe filme. despre economie circulară.

am găsit materiale pe care le vom reutiliza.

am găsit materiale pe care le vom reutiliza.

ne-am adăpostit în cortul Depoului de Artă Urbană.

ne-am adăpostit în cortul Depoului de Artă Urbană.

say what?!

say what?!

am învățat să facem cafea de la HOF cafe.

am învățat să facem cafea de la HOF cafe.

am povesti despre designul de produs.

am povestit despre designul de produs.

am primit lecții de la copii.

am primit lecții de la copii.

am văzut lumea de sus.

am văzut lumea de sus.

am făcut trick-uri.

am făcut trick-uri.

ne-am dat cu bicicleta.

ne-am dat cu bicicleta.

ne-am strâns în brațe (dar să nu spuneți mai departe)

ne-am strâns în brațe (dar să nu spuneți mai departe)

am socializat de pe o roată pe cealaltă.

am socializat de pe o roată pe cealaltă.

a fost bine. mai vrem,

a fost bine. mai vrem.

Urmează o lansare oficială, un anunț al costurilor pentru un abonament lunar și alte noutăți privind echipamentele de care dispunem și câteva cuvinte despre oamenii care fac lucrurile să se întâmple.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *